contraste

buzele tale imi suflau in vant
vorbe cumpanit imprastiate
ca un fluier fermecat
o muzica de soapte in ureche
rasuflarea ta, in parul meu, radea ca
lumina felurit colorata a bradului impodobit
mana ta ..mana mereu cantata
starnea focuri in atingerea
cautata mereu...retinuta intotdeauna
in ochii tai cautam mii de intelesuri
ale cuvintelor cum cauta
cenusa raspunsuri in flacarile ce au nascut-o
alung intrebarile cum alunga
taranul temerile facandu-si cruce

cata tristete coboara din cer pe umerii negri ai umbrelei?

cate lacrimi trimit norii in alergare lor nebuna?

cine e instare sa inteleaga valsul cantat de picurii de ploie

sau dansul vantului carunt?...

in inimi impaienjanite se strecoara timpul...inchizand cantecul

timpul pierdut in ochii tai..timp regasit in bataia inimii mele

timp intoteauna invinovatit..concesia eternitatii cu omenirea

ascunzatoare

era o lume noua cu flori multicolore
ce ascundeau goliciunea toamnei

in scorburi de copaci stateau ascunse vrabii

ce cantau fericirea pierduta...

frunze oftau desprinzandu-se din brate puternice

ascunzand cu ele o lume cantata

lacrimile se ascundeau printere genele lungi

nedorite, strigand nebagarea in seama...

o imbratisare rece ascundea despartirea

prea mult amanata

in imbratisare am uitat timpul trecut

si-mi doream sa ma ascund

in pumnii tai...

chemare

ma cheama in diagonala toamna visatoare

singuratatea s-a obisnuit cu mine

cerinte ciudate..dorinte neimplinite

inbratisate cu melancolie...

un fel de rima..si-un ritm al inimii

sufletul scaldat in aur pare mai viu

in valsul frunzelor vad gandul meu

ce luna-l ascunde in mister ...

ratacesc prin fagurii de miere

ca o libelula intar-un loc pustiu...

ascult glasul toamnei ce ma cheama in ploaie

zbucium...

mai sarac cu o toamna...
in pasii ploii cadenta imi numar
in numar impar imi impart existenta
existenta efemera...
mai bogat cu o noapte
in luciul stelelor inmultesc visele
vise in numar par cu flori de mai
mai ce-i departe...
departare ce imi intinde privirea dincolo de orizont
si-l aduna intr-un punc...
atat de aproape ca nu-l pot incape...
si-l respir in pieptul prea slab..
brate prea mari nu ma pot cuprinde
multimea mainilor nu ma pot opri
in lacrimi sarate nu ma pot defini...
ma zbat intre fericire si napasta
intre implinire si dezastru...

octombrie

octombrie..ploi si soare...

frunze ruginite de apa ce izvoraste din nori...

picuri pe geamuri ce-ti impiedica privirea

castane cazute...

muzica frunzelor ce cad...

sosele umede..umbrele mari...plovere moi si groase

ceaiuri aromate...gutui si mere...flori parfumate

sufletul padurii ce se aduna in struguri...

pasari ce cauta locuri calde...si ciori galagioase...

timpuri imortalizate in fotografii galbene ca vremea...

suflete ce cuta linistea intr-o cana mare de ciocolata fierbinte...

Atmosfera Dan Rotaru

Sunt asa de singur,
ca aud
curgandu-mi prin trup
chipurile purtate-n memorie.

Dincolo de fereastra
pasari se dizolva in aer.

Si eu ascult,
ascult
cum se invarte pamantul
ca un disc urias
pe care e imprimata
singuratatea...
Dan Rotaru

suflet

cu sufletul curb....
incer sa ma strecor printre stanci...
ghimpi mi se agata de haine...
elibereaza-ma...
arunca aripi...imprumuta-mi sufletul zorilor
da-mi zborul vantului...
cu sufletul zgribulit
incerc sa ma strecor printre ghimpi
stanci ma inteapa in talpa
eliberaza-ma
arunca aripi...intoarce sufletul marii
da-mi zborul gandului...

melancolie...

a trecut vremea si trece...ca vantul toamna prin haine prea subtiri
raze dulci ingalbenesc frunzele...ca un pictor ce toarne prea mult galben in tablou...
cu maini bolnave padurea bea ultimul strop de vis...
sperand in mai bine...se culca cu trumpul ostenit pe un maldar de frunze...
sufletul mi-e curb si aplecat..ca gatul cocorului ce pleaca...regretand clipa despartirii
cum poti renunta la un vis?
la o cautare a sufletului catre inalt?
nori plutitori...curgand spre eternitate...
vise ascunse intr-un copac ce lasa frunza sa il paraseasca cu un oftat...
poze alb negru...fara nuante de gri...
imposibilitatea visului in culori...
imposibilitatea de a avea zigzagul din zborul fluturelui...
imoposibilitatea de a visa....
flori ce mor in bruma...la prima licarire a razei prea rece de soare
renuntare in doua petale...ultimele ale acelei flori de 1 noiembrie
regrete...ascunse in culorile vii ale toamnei

Tarziu...

Vant cu maini rebele imi ciufuleste parul…
Ajunsesem tarziu…prea tarziu…
Cu o ora..sau cu un an..nu mai conteaza….
Cu ochi verzi priveam soparlele ce se tarau prin iarba
In incercarile mele imi scapau ca apa printre degete…
Un caine mic si negru, cu mustati albe ma imbuna cu zambete…
Privelisti se deschideau in fata ochilor mei prea osteniti…
In ierburile inalte…se intreceau lacuste in sarituri…
Fluturi albastri iinsoteau pasii nostri pe carari nemblate…
Vise cu vant si carari de munte…maci de sange si brazi de argint…
Iar tu?? Tu…o inchipuire…o intruchipare de bine si ciudat…
Infratita mai mult cu luna decat cu stelele…
Doream sa te frang cum frange taranul painea aburinda
Murmurand o rugaciune de pe timpul lui Dumnezeu…
Dar vant cu maini rebele imi ciufulea parul…
Acoperindu-mi ochii cu mainile lui..mainile departarii…

...

strecuram aerul...era prea cald..
pulberea se strecura in casa pe razele fierbinti ale soarelui
uram...uarm clipa ajungerii
si vedeam limpede ca si pe cea a despartirii
uram...uram si iubeam...
organic, nedeslusit in mine se luptau toate
iubeam si uram si ma sfasiam in mii de fraze goale
ca prin oceli mi se aratau zeci de fete ale diamantelor...
cristale pierdute in nisipul miscator al clapsidrei..

EVOS

Suntem peregrini,
Calatori cu dulci cantari selene
Printre dealuri-talazuri verzi,
sublime pedestale indreptate spre Dumnezeu
Drumul ne promite pace si sarbatori printre nori ce vor sa prinda soarele cu mana.
E sarbatoare azi!
Cu ganduri ingenunchiate venim…cerul ne asteapta…
Purtam in ochi comori visate
Si promisiuni de viata cu Isus
De viata noua…eterna…
Un capat de drum pe un varf insorit
De unde sa privesti dincolo de zarile intunecate.
Este speranta!!
Fericirea a prins muguri noi in plete…
Fericirea e Isus ce ne zice:
E sabat si…pace voua!!

Mainile...

Mainile tale starneau focuri…
Ce-mi ardeau buzele si fata…
Mainile tale ardeau cu durere…
Ce-mi macina trupul ca morile graul…
Mainile tale…ah…mainile tale,
prea mari sa-mi cuprinda timpul in causul lor…
Lasau sa curga ca apa atingerile …
Mainile tale maini prea aspre sa fie cantate…
cu degete mari ce ascund ca papura nodurile
sub frunze taioase….
Mainile tale…maini prea bune sa ma atinga...
Maini reci ce le voi simti ca iarna vantul…

ploi...

cu ploi in suflet si furtuni in gand

ma perindam prin vaita

udat de suvoiul de argint lichid...

fugeam visand ...

auzeam tunete si fulgere, tipete...

imi trebuia liniste sa ascult vantul si pietrele

si sfaturile lor intelepte...

din dor de odihna si repaos

vroiam sa ascult iarba cum creste....

ochelarii

l-am visat...il visam des in ultimul timp...era el, era ca intotdeauna...cu ochelarii mari cu rame negre, cu ochii sai ce priveau lumea ca dintr-un vis...si culoarea lor ce imprumuta stralucirea ramelor...zambetul cald si mainile intotdeauna prea mari pentru mica mea mana...maini aspre si puternice...

nu stiam ca va veni...era imbatranit cu parul mai putin negru...doar ochii si ramele ochelarilor erau aceeasi- ca din visurile copilariei mele cand culorile nu aveau nume iar mana lui era singura mea realitate...

apus

am pierdut soarele si luna...
intr-o incaierare cu un nor
ce si-a intins mana sa ma prinda in zbor...
port in mine numai ce pot pierde...
secundele si apusul de soare,
gustul zmeurei si a perelor prea coapte...
port in mine diamante uitate
cu sclipiri ascunse in praf...
port in mine durerea fluturilor
si zborul frunzelor...melancolie in culori de aur...
clipe prea frumoase sa fie cantate...

turturi de lumina

lumina ce inunda prapastii nesfarsite,

imi inteapa ochii printre degetele prea subtiri,

printre firele de par rascolite de vant...ca o mana ce vrea sa te ciufuleasca

soarele-si intinde turturii de lumina...mai aproape cu fiecare raza

ca intr-o imbratisare eterna cu intunericul...

in inima mea e o prapastie de lumina,

e o lupta cu un vifor de intuneric...

ratacit in lumina prea oarba stau si visez

ca un copil in brate prea mari sa ma cuprinda...

daca vreodata n-ai ce sa-mi oferi
intinde-mi o mana legata de inima-ti calda...
stiu ca nu e mult...
dar scutura-ti buzunarele de zambete
si spune-mi ca sufletul ti-e acasa

daca vreodata crezi ca n-ai ce face
daruieste-mi visarea ascunsa adanc in ochii tai...
stiu ca nu e mult
dar cauta prin buzunare imbratisari
si spune-mi ca inima inca bate

Visam cu ochii deschisi…marea din lighean..malul cu nisip de argint…eu…cu inima trista, cu nasul in batista…ca in povestea printesei Turandot…ma transformasem intr-un eucalipt…la picioare era musetel…mirosul imi staruie si acum in minte…
Nu imi trebuia nimic...jucasem totul pe ultima carte...visasem oameni sinceri, inimi deschise...ghicitori dezlegate...vroiam sa rup vraja si totul sa devina realitate…vroiam aurul alb al sinceritatii tale…vroiam sa stiu ce mare ai in suflet...si cine esti...un pierdut prin Univers...un hoinar...cu soare in privire si vant in par...caci vezi...eu...nu fac nimic decat sa...ma urasc e mine.

vis...

am visat ca eram un nor

ce a intins mana vrand sa culeaga soarele

ca pe un fruct pentru a-l manca...

dar nu l-am prins...picioarele

mi-erau prinse de hornul unei case din departari...

masti...

ma ascund in spatele mastii mele fragile
cuvinte ce dor...
nimic nu doare mai tare ca ceea ce pleaca
nimic nu pleaca fara sa doara...
nici o pivire, nici un cuvant, nici un diamant...
nici o inima nu se deslipeste de masca fara durere...
ne-am purtat mastile cu bucurie, ascunzand adevarul...
masca zambea cand durea, cand durerea crestea..radea...
nicaieri nu pleci fara ea..face parte din tine...
pe drum masca nu e povara..povara e inima ta...
inima ce plange cand razi...si face ca rasul sa fie durere...
drumul...drumul e prieten sau dusman?
drumul...stie el suferinta?
ma gandesc si ascult...
ascult un batran sfatuind cu intelepciune:
daca vrei sa continuati drumul...
domnilor, dati mastile jos!

Eu sunt

Eu sunt femeia care sustine cerul
Prin ochii mei trece curcubeul
Gandurile-mi iau forma norilor si se duc
Mangaierea mi-e vant
Cu buze de colb auriu iti sarut parul
Voi avea grija sa nu-I duci dorul
In ochii tai caprui imi ascund stelele
Cantul mi-e dulce ca perele
Saoarele se joaca-n mana mea
Cu dans de frunze si fulfi de nea
Raze de luna iti trimit
Inca nu le-ai primit?
Veacuri de zambete am agonisit
Pentru tine caci azi te-am gasit
Ma vei trezi din visul carunt
De nu-ti rostesc nici un cuvant?

Tu

Tu..o hiper realitate…ma bantuie universul cu miliarde de fete ale tale…
In stele, il luna si in gand…
Am nevoie de dragostea ta..sa pot merge mai departe…dincolo de orizonturile ce le pot atinge…dincolo de mine…si de tot ce te inconjoara…
Ah…atat de incurcat e drumul…trebuie sa renunt la mine?
Ma doare singuratatea ta….picioarele mele prea obosite parasesc singurul drum ce ajunge la tine…
In mine ploua durerea ta…silbele tale curg prin mine spre alte zari…
Nu ma incerca…cumpara-ma pe pret de argint..sau cu aur…
Nu ma imparti in vant…aduna-ma ca pe o comoara…cu pretul inimii tale…
Da-mi ceea ce acuma n-ai…da-mi tacerea si cuvintele tale..da-mi respiratia si bataia inimii tale
Da-mi ochii si gura, mainile si visele…da-mi tot…
mi-e frica sa iti spotesc iubirea…mi-e frica de cuvinte, mi-e frica...ele s-ar putea transforma in fapte.

Cantec de lebada Dan Rotaru

Se scalda, noaptea, lucrurile-n mit,
Ca un plaman in fumul de tigara.
In rana ce-mi ramane-n piept cand mint
Incearca zilnic cate-un om sa moara.

Cand merg, ma clatin, parca as pluti
Ca intr-o barca-n lacrimile mele.
Si-s nestatornic, parca as pazi
Viata uitata intre doua stele.

Eu voi muri in urma ce o lasa
Orice cuvant rostit si inteles,
Incet, asa cum moare vantul
De munte-n cantul pasarii de ses.

Plecarea mea n-o s-o observe nimeni,
Va plange –n struguri toamna mai departe.
Si eu voi fi doar zgomotul ce-l face
O lebada-ncepand sa-noate-n moarte.

Dan Rotaru

sa fie...

mi-e ciuda pe mine pentru lucrurile visate si neimplinite
pentru sperantele moarte, pentru cenusa zilelor de ieri si de maine
mi-e ciuda pe umblarea in soare, pe umbrele alunecate,
pe zidurile prauite si pasii pierduti....
pe toate ce au fost si nu merita sa fie...sa fie amintite.
visez la soare si munti, stropi de ploi ce-mi acopera fata...
mi-e dor de norii strapunsi de un pisc mai indraznet,
de un sarut intre cer si piatra tare si rece invelit in haina lui de muschi moale...
splendori visate ce merita sa fie ...sa fie adorate.
visez la noian de stele si nopti cu luna plina...
mi-e dor de multa lumina aruncata in nestire spre prapastii negre
de o imbratisare a zilei cu noaptea un suflet luminat de mii de faclii...
privelisti ce merita sa fie...sa fie cantate.

lumina

ma uitam cum o raza de soare venea goana din apus...era poate ultima...
in lumina ei praful parea pulbere de aur aruncata de Maini bune pentru muritori...
vroiam ca eu sa fiu un mic punct in marea de lumina ce ma scalda
as fi vrut sa fiu si eu luminat ca pulberea din vazduh...
ca un licurici minuscul care fara sa stie lumineaza potecile padurilor noaptea
aratand drumul drumetilor rataciti
du-ma in lumina sa fiu imbatat de ea, sa
luminez si eu drumetii pamantului
ca ultima raza de soare.
fa-ma Tata sa gasesc drumul...drumul pulberii spre lumina.

tacere...

pe urma ne vedeam din ce in ce mai rar...eu...le o margine de ora tu la cealalta...
ne pastram cuvinte sa ne spunem...vorbeam din ce in ce mai putin...
parca adunam cuvinte pentru niciodata...visam si vorbeam separat...impartaseam din ce in ce mai putine ganduri si flori...strangeam mii de cuvinte doar pentru tine...tacerea era dureroasa pentru mine...imi placea sa cred ca si pentru tine...
uram distanta si uram apropierea noastra ciudata...uram si iubeam si ma sfasiam...
cuvintele ne veneau din ce in ce mai rar...uram tacerea ce crestea intre noi....tacera ce era ca o umbra a trecerii din urma...tacerea ce ne invata sa traim unul fara celalalt...tacerea ce ne anticipa despartirea...as fi vrut sa iti spun...preferam sa vorbesc cu tine decat....dar am lasat o umbra de tacere pentru toate...ti-as fi spus si acum...dar incerc sa pastrez tacerea ca un moment de aducere aminte pentru un prieten trecut in nefiinta...

hotarare

aveam inima sfasiata ca haina unui cersetor...ma inselam din nou..iti visam visele si nu ma regaseam...nu iti pasa sau cine stie...incepusem sa imbratisez sensul cuvintelor tale schimbate...ele taiau in mine ca un cutit de miere si rugina...faceam rime si scriam versuri si in ganduri era intuneric...purtai regrete in priviri si doream sa le alung...te-ai hotarat sa pleci...dezamagire...dar nu imi pare rau ....ca sa te uit m-am hotarat sa imi tai unghiile si parul.

hug

vroiam...visele tale si gandurile, zambetel si ochii, mainile cu mangaieri, buzele cu soapte spuse la ureche...vroiam sa ma cumperi cu pretul inimii tale, sa mi te vinzi cu pretul libertatii mele...vroiam sa nu imi imprumuti inima pentru un an...vroiam intr-o imbratisare sa strangem toata lumea si sa o topim intr-o privire. am vrut...sa ma imbraci in dragostea ta...sa ma tii in buzunar sa iti ascult tainele inimii...stiu ca sunt egoista dar vroiam sa ma imbrac cu tine...

ganduri de anul nou

anul care a trecut...plin de imbratisari si zambete, flori, culori, lacrimi...regrete...cine mai stie...
privesti inapoi...mai furi o privire, o remarca, un zambet...a fost...a trecut...
faci un calcul, un bilant...pui o tinta..spre mai bine...ce va fi cu tine?
speri un an nou fara durere, fara lacrimi...numai zambetele visate...
o imbtatisare calda pentru un nou inceput...
sa rada amarul in noi..am scapat de ploi...poate si de vant...n-a ramas decat un cuvant...
bun venit an nou la noi...noi cei de ieri, de azi, de maine...aceeasi...
cu vise si lacrimi in ochi, cu pumni si minuni visate...noi cu dragostea neimpartasita, cu doruri uitate...noi gresit intelesi...neintelegandu-ne nici pe noi...
bun venit an nou...noi suntem aceeiasi numai tu te-ai schimbat.