Monosilab de toamna Bacovia

Toamna suna-n geam frunze de metal,
vant.
In tacerea grea, gand si animal
frant.
In odaie, trist suna lemnul mut:
poc.
In van peste foi, singur, un condei
frec.
Lampa plange...anii tai, anii mei
trec.
Sa ma las pe pat, ochii sa-i inchid,
pot.
In curand, incet va cadea in vid
tot.
O, va fi candva altfel natural,
bis.
Toamna suna-n geam frunze de metal,
vis.

exaltare

pornim cu avant sa cucerim
noi piscuri in vant...
pornim cu elan sa vedem
noi plaiuri sub nori...
eterne visuri spulberate in mii de bucati....
strangem doar cioburi
si lacrimi amare ne strabat obrajii....
nisip dus de vant in abis.
le adunam in buzunarele doldora de franturi,
sperand sa gasim minunea zarilor albastre.

cautam sa ascundem sub ruj zambetele false
cu dor cautam oglinzi sa ne povesteasca
de frumuseti uitate
visand traim dimineti miraculoase...
povesti cu soare si luna, in lupta lor pentru cer...
privim norii pe furis sub pleoape prea pline de intuneric
invidiem frunzele din cauza machiajului puternic
si toate florile pentru parfum
cunoastem doar nemultumirea copacilor goi...
e frig si e toamna...