Eu sunt

Eu sunt femeia care sustine cerul
Prin ochii mei trece curcubeul
Gandurile-mi iau forma norilor si se duc
Mangaierea mi-e vant
Cu buze de colb auriu iti sarut parul
Voi avea grija sa nu-I duci dorul
In ochii tai caprui imi ascund stelele
Cantul mi-e dulce ca perele
Saoarele se joaca-n mana mea
Cu dans de frunze si fulfi de nea
Raze de luna iti trimit
Inca nu le-ai primit?
Veacuri de zambete am agonisit
Pentru tine caci azi te-am gasit
Ma vei trezi din visul carunt
De nu-ti rostesc nici un cuvant?

Tu

Tu..o hiper realitate…ma bantuie universul cu miliarde de fete ale tale…
In stele, il luna si in gand…
Am nevoie de dragostea ta..sa pot merge mai departe…dincolo de orizonturile ce le pot atinge…dincolo de mine…si de tot ce te inconjoara…
Ah…atat de incurcat e drumul…trebuie sa renunt la mine?
Ma doare singuratatea ta….picioarele mele prea obosite parasesc singurul drum ce ajunge la tine…
In mine ploua durerea ta…silbele tale curg prin mine spre alte zari…
Nu ma incerca…cumpara-ma pe pret de argint..sau cu aur…
Nu ma imparti in vant…aduna-ma ca pe o comoara…cu pretul inimii tale…
Da-mi ceea ce acuma n-ai…da-mi tacerea si cuvintele tale..da-mi respiratia si bataia inimii tale
Da-mi ochii si gura, mainile si visele…da-mi tot…
mi-e frica sa iti spotesc iubirea…mi-e frica de cuvinte, mi-e frica...ele s-ar putea transforma in fapte.

Cantec de lebada Dan Rotaru

Se scalda, noaptea, lucrurile-n mit,
Ca un plaman in fumul de tigara.
In rana ce-mi ramane-n piept cand mint
Incearca zilnic cate-un om sa moara.

Cand merg, ma clatin, parca as pluti
Ca intr-o barca-n lacrimile mele.
Si-s nestatornic, parca as pazi
Viata uitata intre doua stele.

Eu voi muri in urma ce o lasa
Orice cuvant rostit si inteles,
Incet, asa cum moare vantul
De munte-n cantul pasarii de ses.

Plecarea mea n-o s-o observe nimeni,
Va plange –n struguri toamna mai departe.
Si eu voi fi doar zgomotul ce-l face
O lebada-ncepand sa-noate-n moarte.

Dan Rotaru

sa fie...

mi-e ciuda pe mine pentru lucrurile visate si neimplinite
pentru sperantele moarte, pentru cenusa zilelor de ieri si de maine
mi-e ciuda pe umblarea in soare, pe umbrele alunecate,
pe zidurile prauite si pasii pierduti....
pe toate ce au fost si nu merita sa fie...sa fie amintite.
visez la soare si munti, stropi de ploi ce-mi acopera fata...
mi-e dor de norii strapunsi de un pisc mai indraznet,
de un sarut intre cer si piatra tare si rece invelit in haina lui de muschi moale...
splendori visate ce merita sa fie ...sa fie adorate.
visez la noian de stele si nopti cu luna plina...
mi-e dor de multa lumina aruncata in nestire spre prapastii negre
de o imbratisare a zilei cu noaptea un suflet luminat de mii de faclii...
privelisti ce merita sa fie...sa fie cantate.