disperare

ne amagim cu scenarii de filme, cu iubiri furate, cu vise ...cand viata e rece si crunta, cand visele nu ni se implinesc in zori...
viata..un bazar de amintiri furate, cantece visate, de ispravi prea pline de galagie si zgomot...
neimplinirile, esecurile, depresiille...toate se implinesc cu mirare...ucigand suflete si sperante
omagiu adus celor mai rai...
uram si ne doare...iubim si suferim...
nimic nu ne ridica...saturati de nimicuri ne umplem ochii de vant si sufletul de cenusa...plangem disperarea cu cenusa...asteptand salvarea ..strigam din suflet...vrem sa plecam de aici...o data pentru totdeauna....

nimicuri...

traim impartind dureri si necazuri

traim strangand bucurii si vise

traim...de pe o zi pe alta infrigurati

de miile de lucruri si dorinte

traim...

ne rupem in mii de bucati ca

copacul ce se desface in aschii

privim impaienjaniti drumuri

dorim viata neumbrita de nori...

ne ascundem in ochi cioburile

dorintelor neimplinite la vreme

pastram doar amintirea lucrurilor

si regretul ca ar fi putut sa fie

si nu au fost

pasim sub greutatea propriei stele

ca zeii de odinioara ce carau pamantul

zdrobiti sub propria povara ne inconvoiem

privind mereu in pulberea de tina...

Monosilab de toamna Bacovia

Toamna suna-n geam frunze de metal,
vant.
In tacerea grea, gand si animal
frant.
In odaie, trist suna lemnul mut:
poc.
In van peste foi, singur, un condei
frec.
Lampa plange...anii tai, anii mei
trec.
Sa ma las pe pat, ochii sa-i inchid,
pot.
In curand, incet va cadea in vid
tot.
O, va fi candva altfel natural,
bis.
Toamna suna-n geam frunze de metal,
vis.

exaltare

pornim cu avant sa cucerim
noi piscuri in vant...
pornim cu elan sa vedem
noi plaiuri sub nori...
eterne visuri spulberate in mii de bucati....
strangem doar cioburi
si lacrimi amare ne strabat obrajii....
nisip dus de vant in abis.
le adunam in buzunarele doldora de franturi,
sperand sa gasim minunea zarilor albastre.

cautam sa ascundem sub ruj zambetele false
cu dor cautam oglinzi sa ne povesteasca
de frumuseti uitate
visand traim dimineti miraculoase...
povesti cu soare si luna, in lupta lor pentru cer...
privim norii pe furis sub pleoape prea pline de intuneric
invidiem frunzele din cauza machiajului puternic
si toate florile pentru parfum
cunoastem doar nemultumirea copacilor goi...
e frig si e toamna...

ganduri

in seri deosebite...
plec uitand de lume si dezamagiri
mici reprosuri gandite cu voce tare...
razbate adevarul pana la nori si motivele
se pierd pe carari de munte...
iubesc urcarea pe culmi...
in urma las morminte sigilate
taceri pecetluite, ganduri nerostite..
figuri fara fond se imprastie imprejur
nu mai stiu nimic ... inchid ochii
las vantul sa mi se joace in plete....

pe ritmuri ciudate..orientale
ma golesc de interese si ganduri
desarte zvacniri de inalt...
dorinte invinse de abis ma atrag:
pacea pierduta intr-o atingere straina
privire electrizanta peste marginea prapastiei...
cautator de inalt si frumos
privesc in prapastii...urasc curgerea timpului
nisip miscator in clepsidre...
prin maini prea mari sa le poata tina
imi strecor visele fluturi mari spre neant...
sperand sa ajunga la tine

copy-paste

cum poate deveni minunata...
o zi mohorata, gri si ploioasa de noiembrie
Te asezi undeva la mijloc, langa tine el tine in brate o ciupercuta. Intre voi se scurg inceputuri si sfarsituri nenumarate. Cu buzele lui usor rasfrante, intredeschise, uitatura lui blonda, inocenta se abate spre tine, il surprinzi, intre voi electroliza si, uite-asa, totul se termina acolo. Ai o groaza de remuscari ca nu indraznesti mai mult. Rupi o parte din el si o iei departe cu tine. O lipesti din cand in cand ca un plasture sau ca pe o grefa de piele chiar pe locul acela de unde ai luat-o. Timp, timp, timp ca un zbor de scrisori rasturnate de sus din cos de rachita. Il regasesti singur, ciupercuta a disparut din peisaj, iar intre voi o lunga scrisoare neterminata. Nu va spuneti nimic, stiti totul, va priviti in tacere, apoi il intrebi ca prin vis daca poti sa faci un gest marunt si egoist. El clipeste, apoi inchide ochii. Groaza de remuscari nu isi mai are locul. Il atingi aproape insesizabil pe un deget. Ii iei mana moale intr-a ta si iti raspunde. Te priveste blond, electrolitic si se apropie de tine. Mainile voastre se iubesc electrolitic...

Iar dimineata uiti sa te mai trezesti visand aiurea pe acorduri familiare ca acestea:
http://www.youtube.com/watch?v=zkQqXO_OFYY

Cantec de pahar intr-o noapte de primavara-Olaf Bull

Suflete-al meu, deschide-o fereastra!
E o noapte frumoasa, albastra!
Si luna picura singura stropi
in cupa aceasta a noastra!

Slavit, vinul rosu, albastra tarie!
Ce-i lumea? Campie pustie
in nectar si in nemarginita-i
esenta lui vie.

Ca mii de insule, stelele-n cer
plutesc pe mari de eter.
In clipa aceaste, prieteni, sa pier!

primavara

prin zumzet de albine si

parfum de copaci intineriti

prin rasete si chicoteli

traversam o primavara de culori...

dor de cer cu nori pufosi plutitori

ce amintesc de copilarie si brate de mama...

o nostalgie ce vine odata cu noua haina a lumii

de flori si culori de primavara...

fara raspuns

intinerim singuri....
imbatranim...
strangand in brate o iarna de amintiri
un vifor de lacrimi si zambete...
a murit primavara din noi...
a murit ca alintarea parintilor de-a lungul anilor
a murit ca papusile reci ramase pe rafturi in zilele scolii...
a murit ceva in noi iar noi...rememoram umbra lor
umbra lucrurilor ce ne dau viata ...
uitam ...
gandim cu zambete false, speram cu indoiala
in primavara ce vine
speram ca o data cu ea ne vine inima acasa...

cum e sa fii batran?

iarna in martie

cu pasi repezi iarna si-a intors drumul spre noi...
plina de tristete si-a scuturat pletele in vant lasand sa cada
o ultima zapada cu o ultima privire peste umar.
priviri peste umar, regrete, amintiri...
de o iarna prea greu sa poata fi uitata...

plecare...

te iubesc dar plec...
ce altceva as putea sa iti spun..
acum cand ne despartim intre statii de tramvai...
tramvaie goale si soare...
soarele gol si el de intelesuri si fraze
lumina mocnita
si dorul nedesprins din ultima imbratisare...
o strangere rapida si rece de mana...un sarut uitat...
te iubesc...dar...plec
plec cum am plecat intotdeauna
uitand dimineata aceea mohorata
cand in tramvai....uf poate e acelasi...
in tramvai..cu soarele in ochi si muzica in priviri
am facut primul pas:
te iubesc si vreau sa calatorim
doau statii impreuna...
dimineata aceea transformata in iubire electrizanta
si zambetul tau....
te iubesc..o stiu..dar plec...
ca ultima raza de soare ce se ascunde
printre gene si blocuri inalte...
plec...

ruga- dan rotaru

a inceput toamna

exact cu mine.

te rog sa vii s-o iubesti.

cat de curand

ma voi topi in ea

ca intr-o apa

din cele mai imparatesti.

cat mai pot striga,

te rog sa vii,

cand vei pleca, te rog sa-ti uiti

inima ta la mine in piept

fraze

ma pierd in fraze alambicate
ca fumul respiratiei incolotacit in fulare groase
ca acele intr-un par carliontat...
ma regasesc in ochii caprui ai trecatorilor
ce au ganduri incalcite ca fumul caselor

alungare...

alungam despartirea
cum alunga
pietrele
porumbeii stransi in drum...
aruncam pietre desi
stiam ca vor ajunge
boabe
de amintiri
purtate de fiecare in suflet...

cu ochii verzi

am ochii verzi...mi i-a colorat cineva cand am scris o poezie, poate cea pe care nu am publicat-o niciodata...

sau cel putin asa se spune...
cineva zicea ca am ochii ca oceanul...

oceanul plin de pasiuni si valuri....ocean pe care nu l-am vazut niciodata...

si nu l-am crezut...

frumosi sau urati ...oglindesc lumi si ascund vise...

asa sunt ochii verzi...

noapte..

eram acolo...

radeam...

durerea tasnea prin zambete uitate

clipe ce nu s-au scurs, amintiri ce nu au fost

dar...puteau..ar fi putut sa fie cantate spre nemurire...

ciudata ingramadire de bine si rau

tasnind in gesturi si cuvinte ciudate...

radeam...

in mii de cioburi gandurile alunecau in frigul de afara

vroiam sa uit iar fulgii

in caderea lor

imi aduceam aminte de a mea...

iubeam caderea ingerilor

in noaptea aceea cu fulgi mari reci

si lumini stinse in suflete...

in noaptea aceea...
era o ninsoare ce imi spala visele
vise cu craciun si prieteni si miros de scortisoara
mancam incept...
printre ganduri ingenunchiate
privem perdeau de fulgi
in inimi plecate...
uitarea facea o prapastie intre noi
la masa de lemn masiv, neagra
ca gandurile vremii
m-a speriat un adevar
de atunci mi-am dat seama
iaurtul are gust de despartire..