Visam cu ochii deschisi…marea din lighean..malul cu nisip de argint…eu…cu inima trista, cu nasul in batista…ca in povestea printesei Turandot…ma transformasem intr-un eucalipt…la picioare era musetel…mirosul imi staruie si acum in minte…
Nu imi trebuia nimic...jucasem totul pe ultima carte...visasem oameni sinceri, inimi deschise...ghicitori dezlegate...vroiam sa rup vraja si totul sa devina realitate…vroiam aurul alb al sinceritatii tale…vroiam sa stiu ce mare ai in suflet...si cine esti...un pierdut prin Univers...un hoinar...cu soare in privire si vant in par...caci vezi...eu...nu fac nimic decat sa...ma urasc e mine.

vis...

am visat ca eram un nor

ce a intins mana vrand sa culeaga soarele

ca pe un fruct pentru a-l manca...

dar nu l-am prins...picioarele

mi-erau prinse de hornul unei case din departari...

masti...

ma ascund in spatele mastii mele fragile
cuvinte ce dor...
nimic nu doare mai tare ca ceea ce pleaca
nimic nu pleaca fara sa doara...
nici o pivire, nici un cuvant, nici un diamant...
nici o inima nu se deslipeste de masca fara durere...
ne-am purtat mastile cu bucurie, ascunzand adevarul...
masca zambea cand durea, cand durerea crestea..radea...
nicaieri nu pleci fara ea..face parte din tine...
pe drum masca nu e povara..povara e inima ta...
inima ce plange cand razi...si face ca rasul sa fie durere...
drumul...drumul e prieten sau dusman?
drumul...stie el suferinta?
ma gandesc si ascult...
ascult un batran sfatuind cu intelepciune:
daca vrei sa continuati drumul...
domnilor, dati mastile jos!