Se scalda, noaptea, lucrurile-n mit,Ca un plaman in fumul de tigara.
In rana ce-mi ramane-n piept cand mint
Incearca zilnic cate-un om sa moara.
Cand merg, ma clatin, parca as pluti
Ca intr-o barca-n lacrimile mele.
Si-s nestatornic, parca as pazi
Viata uitata intre doua stele.
Eu voi muri in urma ce o lasa
Orice cuvant rostit si inteles,
Incet, asa cum moare vantul
De munte-n cantul pasarii de ses.
Plecarea mea n-o s-o observe nimeni,
Va plange –n struguri toamna mai departe.
Si eu voi fi doar zgomotul ce-l face
O lebada-ncepand sa-noate-n moarte.
Dan Rotaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu