alungare...

alungam despartirea
cum alunga
pietrele
porumbeii stransi in drum...
aruncam pietre desi
stiam ca vor ajunge
boabe
de amintiri
purtate de fiecare in suflet...

cu ochii verzi

am ochii verzi...mi i-a colorat cineva cand am scris o poezie, poate cea pe care nu am publicat-o niciodata...

sau cel putin asa se spune...
cineva zicea ca am ochii ca oceanul...

oceanul plin de pasiuni si valuri....ocean pe care nu l-am vazut niciodata...

si nu l-am crezut...

frumosi sau urati ...oglindesc lumi si ascund vise...

asa sunt ochii verzi...

noapte..

eram acolo...

radeam...

durerea tasnea prin zambete uitate

clipe ce nu s-au scurs, amintiri ce nu au fost

dar...puteau..ar fi putut sa fie cantate spre nemurire...

ciudata ingramadire de bine si rau

tasnind in gesturi si cuvinte ciudate...

radeam...

in mii de cioburi gandurile alunecau in frigul de afara

vroiam sa uit iar fulgii

in caderea lor

imi aduceam aminte de a mea...

iubeam caderea ingerilor

in noaptea aceea cu fulgi mari reci

si lumini stinse in suflete...

in noaptea aceea...
era o ninsoare ce imi spala visele
vise cu craciun si prieteni si miros de scortisoara
mancam incept...
printre ganduri ingenunchiate
privem perdeau de fulgi
in inimi plecate...
uitarea facea o prapastie intre noi
la masa de lemn masiv, neagra
ca gandurile vremii
m-a speriat un adevar
de atunci mi-am dat seama
iaurtul are gust de despartire..