M-a intrebat C. daca mai scriu. L-am privit mirat cateva
secunde. Am vrut sa ii raspund ca am scris candva.. in tinerete, demult.
Insa m-am trezit razand si raspunzand amuzat: "acum nu scriu nimic,
acum stau aici si te privesc pe tine."Ar fi trebuit oare sa-i spun ca n-am mai scris demult? Ca imi placea sa scriu imaginandu-mi lumea frumoasa si pura...sau de ce sa imi deschid sufletul in fata unor ochi caprui?
Am ramas in acel loc cazut pe ganduri, mii de idei imi veneau in minte...as fi putut sa spun ca mi-am pierdut muza intr-o dupa amiaza cand a plecat cu soarele in priviri, iar eu...eu am ramas cu rana soarelui asfintit. Acum ma uit in mine si rememorez cicatricile care nu mai dor, dar stiu ca sunt acolo. Chiar si Luna prea perfecta are propriile ei cicatrici. Iar eu ma mandresc cu ele si le port ca un erou.
