Am revazut-o dupa mult timp. Era aceeasi...depanandu-ne amintirile copilariei zambeam pivind-o in ochi. Ochii ei mari, verzi, limpezi, reflexie pala a oceanelor.
Stiam ca as fi putut sa o iubesc, asa ca in trecut, fara limite, cum iubesc vapoarele intinderea apelor. I-am strecurat, in taina, un gand si-un zambet.
M-a privit mirata...Apoi ca si cand ar fi cautat cu privirea o pasare ascunsa pe sub norii pufosi mi-a soptit:
-"Stii...Dragostea nu moare niciodata, se termina de obicei"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu