as putea sa te am...dar ce folos...
de ce imi dai totul cand n-am inima?
zdrobita in milioane de cioburi pe podeaua rece...
fiecare cuvant e un cutit ce taie in mine
cuvinte si lacrimi
unde sa te caut? prin ce amalgam de culori ratacesti?
as vrea sa te gasesc si sa-ti soptesc...mi-e asa de dor...
mi-e dor de noi...de noi care niciodata n-a existat...dar ar fi putut...

realitate

as putea spune si eu..."usurata de tine, viata a luat-o in sus...si ma sufoc" da..ma sufoc in ganduri si intrebatoare tristeti...ma sufoc in singuratate...ah..pocnitura aia...ca a masinii trantite in stalp, te-a readus imediat la realitate...si acum ma pierd in recele albastru...ce poveste trista..."nu cred"...intotdeauna dupa un "nu cred" urmeaza o despartire de o viata...vocea ta si privirile din acea zi o sa le pastrez pentru totdeauna, chiar daca pe tine nu....
ps. as putea spune ca te-am iubit atat de mult....incat era sa nu ti-o spun niciodata

mi-ai furat inima...ce ciudat organ e inima asta...cand ti se fura, ramane in acelasi loc...la tine in piept si bate linistita sau plange in taina...
da...ne-am despartit ....ce greu e sa accept situatia asta...o imbratisare, un sarut...fara speranta...o ultima privire...
Cluj- oras aglomerat, prafuit, infrigurat, pustiu fara umbra ta in el.... peste tot indicatoare de Oradea...pe semne ca mi-am gresit destinatia....din primul moment cand am coborat din tren, in gara adormita...ce ciudat suna....urmatorul tren in directia....Oradea pleaca din statie.... cu el pleaca si inima mea...lasandu-ma ca o umbra pe un peron infrigurat, intr-o gara adormita....

soapte

n-am sa-ti spun de sansa pe care poate n-am avut-o niciodata si pe care mi-am dorit enorm sa o am...nuu...n-am sa-ti spun ca as fi meritat... nu...n-am sa te stresez cu lacrimile iubirii mele retacita departe de inima ta...nu...n-am sa spun nimic din toate astea...
in schimb as putea sa iti povestesc de sarutari fierbinti, de soapte si zambete pe care nu le regasesc nicaieri...pot sa iti spun de maini calde si cuvinte dulci, de ochi caprui, de telefoane pana noaptea tarziu....de povesti cu talc si zmeura...de brate si alintaturi.... pot sa iti zic de zilele de sambata...cand nu ma bucura nimic mai mult decat vocea ta alintata....off... si inca as mai putea sa iti spun..dar nu mai au nici o importanta acum decat pentru amintirile mele.

ganduri

nu ti-am spus niciodata asa-i? cat de mult imi place sambata...daaa as putea sa spun ca e ziua mea preferata...stiu ca dimineata imi suna telefonul...stiu ca numai tu ai putea sa suni sambata...de fapt...esti singurul care suna...si ce bine ma simt...imi place vocea ta marnaita, adorimta, alintata...nu am mai auzit alta la fel...si imi spui...printre cersafuri albe o multime de povesti...ce dimineti de glorie...ma gandesc doar la mainile tale fierbinti si zambetul tau...te uiti cu un ochi intredeschis sa ma studiezi...am dormit bine?....visandu-te...zambesti...ar trebui sa stii...sa stii ca imi e asa de dor de tine..ca inca il simt si cand esti langa mine nu ma pot satura de privirea ta capruie...de culoarea pielii tale...de mainile tale fierbinti....

nimic...doar drag

iti cant culoarea ochilor si-a pielii arse de soare...
culori contrastante cu nuanta mea...
ce frumoasa ingemanare de nisip si sare!
inchid ochii in fata soarelui ...
in imbratisarea lui...si-a ta...respir sarutul fierbinte
mi-e dor... iti soptesc la ureche
mi-e dor...si ecoul se destrama in vant
mi-e dor si-mi esti drag...cam atat.

retorica...

in amintirea anilor de facultate...
cand lumea era roz...si cea mai mare problema era profu de la introducere in psihologie
cand ascultam povestile profei de judiciara..seara tarziu si ni se facea frica sa mergem acasa in intuneric.....
daa..in amintirea colegilor si a zilelor in care cea mai mare bucurie era sa mergem in timpul orei de sociala la cantina si sa studiem oamenii....poate iti mai amintesti blondul ala cu gesturi feminine..sau cei doi pe care i-am studiat o ora intreaga (si le-am notat toate gesturile)
daca nu..poate stii gustul gogosilor cu ciocolata si a sucului desene animate(cu capsuni si banane) pe care il savuram doar pe malul Bahluiului... mai tii minte? ai uitat? sper sa iti aduci aminte macar mesajele pe care le schimbam in timpul cursului de varste...sau cand incercam sa copiem la examenele lui Stan....nici asta?
mai obisnuiesti sa poti adidasi...tenisi? mai faci schimb de haine cu cineva?(ca ale tale iti raman mari:)) bineinteles din cauza stresiunii)
mai stii cand citeam poezii in locul cartilor de didactica si ascultam muzica apoi o fredonam spre disperarea tuturor?
tu galben pui si eu ....facand glume pe seama politistilor si imaginandu-ne James Bond cand treceam pasarela din Alexandru....
te intreb pe tine...mai obisnuiesti sa canti pe strada?

tacere...

te-ai invatat sa taci
invatandu-ma pe mine sa-ti vorbesc
acum iti cant tacerea
pe clape de argint...
hai...spune-mi...imprastie vorbele tale
in sunete violet...
canta-mi ingerii de ceara
visele scurse de prea multe priviri...
si apoi...lasa-ma sa-ti amintesc
ca tot tu mi-ai taiat tacerea
in faguri de miere...

vesnic albastru...

viata e ca oceanul...intotdeauna inspumat....vesnic albastru...
prea scurta ca sa o doresti...prea frumoasa sa o refuzi...
infruntand vijelii corabia mica a gandului meu naufragiaza in portul ochilor tai...
te-ai schimbat...
o data cu lumea....o data cu trecerea anilor...iar eu
eu... eu ma simt aceeasi ca in seara aia de noiembrie cand ochiii tai
straluceau in razele de soare ce se ascundeau in spatele garii alea mici.
Nu am revazut-o niciodata, si nu mai am sanse sa o gasesc...pierduta si ea in trecerea anilor...in trecerea trenurilor...in trecerea calatorilor cu ochi care fura si ultima raza...
asa cu ai fost si tu...acum pot spune: neavandu-te decat o data ....
te-am pierdut pentru totdeauna sub cerul infinit...vesnic albastru...